Termeni și condiții


Unitatea protejata Lahti Up SRL prestaeaza de sevicii constând în închirierea de către locator către chiriaş, a echipamentelor individuale de protecţie precizate în comanda transmisa, în schimbul achitării de către chiriaş a unui preţ numit chirie.
Lahti Up pune la dispoziţia chiriaşului echipamente individuale de protecţie, operaţiuni realizate prin implicarea angajaţilor unităţii protejate autorizate.
Necesarul de bunuri închiriate va fi stabilit de către chiriaş în funcţie de necesităţile acestuia şi va fi comunicat locatorului în cadrul unei comenzi ferme.
Valoarea totală a contractului este determinată de valoarea comenzilor emise de chiriaş şi confirmate de către locator. Pentru echipamentele individuale de protecţie închiriate, chiriaşul se obligă să achite o chirie totală care va fi defalcată în 4 (patru) tranşe trimestriale, pentru care se vor emite facturi corespunzătoare.
Receptia echipamentelor individuale de protectie se considera a fi îndeplinită de către reprezentantul chiriaşului odată cu primirea produselor si semnarea avizului de livrare a acestora.
Potentialele neconformităţi reclamate se vor remedia în cel mai scurt timp posibil, prin înlocuirea bunurilor indicate cu unele corespunzătoare calitativ. Chiriaşul are dreptul să reclame orice neconformitate cantitativă şi/sau calitativă a produselor închiriate, determinate de vicii ascunse sau alte cauze generate din neglijenta locatorului. Orice asemenea reclamaţii vor fi redactate în scris, în termen de maxim de 48 de ore de la preluarea echipamentelor de către chiriaş si vor fi transmise la adresa sediului locatorului, fie prin scrisoare cu confirmare de primire, fie prin poştă electronică.
Unitatea protejata Lahti Up SRL nu va interveni în modul de utilizare a echipamentelor individuale de protecţie închiriate de către chiriaş şi nici nu işi asumă responsabilitatea pentru utilizarea în alte scopuri ori pentru altă destinaţie a produselor de către co-contractantul chiriaş.